Luciada 4

Submitted by Iulian aka JorJ on Thursday, 14 November, 2013

Am plecat, alaturi de trei muschetari si-un Rubicon, dis de dimineata de acasa, cu mare entuziasm catre Luciada 2013, editia a 4-a, intalnire prieteneasca off-road organizata in Poiana Sarata. Chiar in seara inaintea plecarii, cand ne-am mobilizat toti pentru pregatirile necesare, se citea nerabdarea pe fata tuturor.

Ca sa scurtam numarul kilometrilor de parcurs pe asfalt, din Focsani am virat catre Lepsa-Gresu, urmand apoi sa parasim soseaua traversand muntele catre est, spre Poiana Sarata. Astfel, cand soarele incepuse sa incalzeasca bine dimineata am inceput urcarea spre golul alpin.

Iata si cateva secvente din incalzirea pentru Luciada.

La ceasul pranzului am zabovit la umbra unui palc de brazi, in varful muntelui, pentru o gustare haiduceasca.

Si pentru ca era atat de frumos si placut acolo, am pierdut usor notiunea timpului.

Spre seara am coborat in Poiana Sarata unde am avut bucuria sa reintalnesc prieteni vechi, unii dintre ei nevazandu-i de multa vreme.

Asa cum cere traditia, de indata ce noaptea a pus stapanire peste zi, ne-am mobilizat pentru tura de noapte.

In bezna noptii, loc si lumina pentru fotografii nu au fost, dar GoPro-ul lipit de Cristi pe parbriz, a surprins o buna parte din traseul din acea noapte, intr-o maniera, care pe mine cel putin m-a surprins.

Prima provocare a traseului de noapte a fost o urcare (o secventa este chiar la inceputul filmului), nici lunga dar nici scurta, pe o albie de rau secata, plina de pietre a caror inaltime, in unele zone depasea anvelopa de 33".
Din punctul meu de vedere, aceasta sectiune se preta ziua cand posibilitatea de observare a obstacolelor era mai ridicata si incadrarile pe traseu mai lejer de realizat. Nu a reprezentat o problema ca a fost introdusa in traseul de noapte, insotita de incurajarile "dai", "dai" si "hai", "hai", dar mi-ar fi placut sa existe mai mult timp disponibil pentru acea zona. Probabil baietii aveau un timp setat pentru intreg traseul si voiau sa se inscrie in grafic.

Acesta a fost si momentul in care am realizat ca Luciada incepe usor sa se transforme. Anul trecut am plecat de acasa putin sceptic, la volanul unui Jimny stock cu anvelope AT, iar traseul ales pentru noapte a fost mai lejer si presarat cu momente de relaxare, reusind sa tin ritmul cu baietii. Daca acum as fi venit cu aceeasi masina, as fi fost nevoit sa abandonez urcarea.

Altfel, traseul a fost frumos ales, am gustat plimbarea si actiunea din plin, si ma bucur ca de data asta la foc am putut fi toti impreuna. Am revenit in tabara destul peste miezul noptii, o noapte senina cu un cer intesat de stele.

Din nefericire pentru mine, sambata dimineata, nu alarama telefonului a fost cea care m-a trezit, ci niste crampe abdominale insuportabile, care mi-au tinut hangul intreaga zi. Chiar asa fiind, am plecat in traseu in speranta ca lucrurile se vor mai domoli si imi voi reintra in forma. Spre pranz am luat hotararea sa ma retrag in tabara pentru ca 80% din timp strangeam volanul, dar nu din cauza urcarilor sau coborarilor.

Atat cat am reusit sa-l parcurg, traseul a traversat cateva zone idilice care mi-au mers direct la inima. A fost o zi splendida pentru inceputul lui noiembrie, unde din nou "dai-daii" si "hai-haii" ce ieseau din statie se suprapuneau ritmic peste refrenele Iron Maiden, incat la un moment dat traiam o dilema: ori fugisem de acasa!?, ori aveam potera pe urmele noastre!?
Nici gand sa ma ating de camera foto, am ramas si la urma coloanei din motive obiective, noroc de camera GoPro care isi face treaba de una singura.

Ajunsi in tabara, am intrat imediat la recuperare, iar muschetarii mei au profitat de frumusetea zilei printr-o tura de hiking, in care Dani a scos si untul din baieti, orbitand in jurul lor ca un satelit, timp in care ii si fotografia.

Seara am reusit sa schimb cateva impresii la focul de tabara cu baietii proaspat intorsi din traseu, unii obositi, altii lingandu-si ranile, altii veseli, iar presupunerea ca Luciada se transforma, tindea sa devina certitudine.

Au povestit de trolieri, urcari, coborari asigurate, facelift-uri si alte delicii. Cu exceptia unei singure editii, am participat la toate, inclusiv cand proiectul era in fasa pe platoul de la Gresu, locul unde s-au nascut turele de noapte, lucrurile fiind oarecum diferite atunci.

Ramane pe viitor sa vedem cum Vali si Luci ne vor surprinde. Oricum, vreau sa le mutumesc pentru invitatie, pentru efortul depus la organizarea evenimentului, asigurandu-i totodata ca noi ne-am simtit bine, atat cat a fost, chiar daca nu am reusit sa le tinem companie intreaga zi de sambata.

Duminica dimineata ne-am luat ramas bun, iar fiindca ramasesem dator muschetarilor, am luat-o peste munte, fara sa ne grabim o secunda sa ajungem acasa.

Nu m-am putut abtine sa nu surprind modul absolut inedit a lui Dani de a inlatura crengile ce atarnau in drum, dovada ca o treaba extrem de simpla se poate face si intr-o maniera extrem de complicata.

Ne-am abatut de la drumul cunoscut, fara directie, fara tinta, vrand-nevrand avand parte si de trolieri si de coborari asigurate.

Iar noroiul de pe urcari a zadarnicit toata truda lui Dani, cand a spalat masinile sambata.

Multumesc Cristi pentru cele cateva secunde filmate, care m-au uns la suflet.

Seara tarziu, ne-am oprit pentru o masa calda in Lepsa, apoi in drum spre casa, baietii au inrosit firul de la statie cu glume.

Asa cum spuneam, noi ne-am simtit minunat, indiferent de imprejurari si situatii. Cu multumiri tutror pentru companie si amabilitate. Felicitari organizatorilor pentru ca tin aceasta pasiune vie.

Cu o singura exceptie am participat la toate editiile Luciadei inca de pe vremea cand era in stadiu de proiect. Practic alaturi de Lucian Munteanu, Valentin Popoviciu, Marius Constantin si Ionel Dulceanu am contribuit la acest fenomen care tinde sa-si croiasca o directie clara si precisa spre frumos. Cu alte editii ale Luciadei, va puteti delecta aici: