Pe canale natura se trezeste la viata dimineata devreme, incepand cu racoarea primelor ore, context in care este recomandat ca cel tarziu la ora 6.00 sa fii deja in barca. Varietatea si abundenta vietuitoarelor, dar in special a pasarilor de pe canalele si lacurile Deltei Dunarii este covarsitoare, bineinteles in functie si de cat de norocos esti, adica cat de multe pasari "prinzi" adunate la un loc intr-un anumit moment dat.
Dar dimineata cand este racoare sunt din plin, spre pranz cand caldura devine insuportabila incep sa se cuibareasca si sa se ascunda prin diferite locuri.
Fiecare miscare a barcii face ca stuful si papaura de pe marginile canalului sa se unduiasca sub micile valuri, moment in care cate una sau cate un stol de pasari isi i-au zborul instantaneu. Daca ai norocul si dai peste un stol, atunci esti realmente naucit, nici nu mai stii unde sa focalizezi. Atunci trebuie sa fii pe faza, sa reactionezi imediat, de fapt reusita fotografiei depinde de spiritul de observatie si viteza de reactie.
Ai clipit din ochi... ai pierdut-o. A zburat. Categoric, trebuie sa ai si aparatul setat corespunzator. Este recomandat, ca sa nu spun imperios necesar sa ai un obiectiv macar tele daca nu supertele pentru ca este exclus faptul ca te poti apropia de pasari. Nu am avut timp pentru fotografia "la panda" asa ca m-am rezumat numai "la trasul" din barca in ciuda inconvenientului stabilitatii si rapiditatii.
Este obligatoriu ca plimbarile pe canale sa se faca in prezenta unui ghid, a unei calauze, care cunoaste foarte bine zona, canalele principale, cele secundare, intrarile si iesirele de pe canale si lacuri, care sunt navigabile, curatate, care sunt infundate.
Exista posibilitatea sa navighezi pe un canal care ulterior sa fie obturat de un plaur (smoc de pamant plutitor si in miscare cu vegetatie pe el identica cu vegetatia de pe maluri a carui suprafata poate ajunge uneori si la ordinul zecilor de metri patrati), astfel decorul schimbandu-se radical si totodata astupand efectiv o intrare sau o iesire, generand o grava confuzie unui necunoscator.
Este formidabila linistea ce se "aude" pe canale. Daca opresti motorul barcii si o lasi sa pluteasca in deriva pur si simplu asculti natura, cu tot freamatul si toata viata ei. Ca sa surprinzi cu adevarat viata pe canale ar fi indicat sa zabovesti cateva zile beneficiind astfel de toate momentele zilei de la mijirea primilor zori si pana la caderea noptii, exploatand intregul spectru de lumina, culoare si viata.
Remarcabile privelisti!
Turul de forta in Delta Dunarii - contine 15 episoade:
- Delta Dunarii: Imbarcarea
- Delta Dunarii: Sulina
- Delta Dunarii: Letea
- Delta Dunarii: Pasari pe canale
- Delta Dunarii: Ambarcatiuni
- Delta Dunarii: Padurea Letea
- Delta Dunarii: Nuferi
- Delta Dunarii: Pasari pe ciulini
- Delta Dunarii: Sfistofca
- Delta Dunarii: Pasari pe mare
- Delta Dunarii: Epava de pe insula
- Delta Dunarii: Plaja Sulina
- Delta Dunarii: Epava de pe plaja
- Delta Dunarii: Making of
- Delta Dunarii: Splendoare