2245-0 sau in traducere libera: din Parang la cota Zero. Un itinerar putin mai indraznet decat il gandisem initial in care mi-am propus diferente de altitudine extreme... doar de altitudine :) Iar atunci cand vine vorba de aventura si libertate de miscare deplina, am o singura solutie: Patrolul si rulota...
Astfel, usurel, am pus in miscare ansamblul rutier de aproape 12 metri lungine si fara nicio graba am pornit-o catre poalele Muntilor Fagaras insotit si acompaniat la drum de toti cei care-mi poarta numele si pe care-i iubesc. Nu ma pot lauda ca am atarnat harta de perete si am aruncat cutitul, iar unde s-a infipt acolo am plecat... la un moment dat voi aplica si acest sistem arhaic de navigatie in stabilirea itinerariului unei vacante.
Prima destinatie a fost campingul Vama Cucului de la poalele Transfagarasanului pentru ca din punct de vedere strategic era cea mai comoda locatie ce se putea adapta programului urmatoarelor zile.
Frumos, spatios, cu mult verde, cu putina lume (cel putin in zilele saptamanii), padurea in dreapta, raul in stanga, liniste... deja suficiente ingrediente necesare generarii starii de relaxare. In ce priveste conditiile pe care le ofera campingul prefer sa nu intru in detalii pentru ca observ ca ideea de camping in Romania nu are aproape nimic in comun cu ceea ce mi-as fi dorit sa existe. A nu se intelege gresit, conditii sunt, probabil decente... nu vei suferi :) asa ca se poate testa cu incredere.
Dar in ce ma priveste, avand autonomie completa pentru a putea campa oriunde tinand toate conditiile in parametri, am inceput sa lucrez la conditia de baza: astamparul foamei.
Evident, dupa masa, lucrurile recapatandu-si forma si culoarea, m-am pornit odata cu lasarea noptii pe sinusoidele Transfagarasanului, catre Balea Lac.
In speranta ca voi gasi senin si voi putea sa-mi pierd privirea printre stele. Speranta am gasit-o, am pastrat-o, dar senin... nu :)
Am stat, am asteptat (rabdator), am inghetat, am mai trimis cate-o speranta catre cer, poate-poate se va deschide macar putin, iar cand am constatat ca e de preferat sa adorm in rulota decat pe malul lacului, am coborat linistit gandindu-ma ca nu e noaptea mea norocoasa.
Urmatoarea zi, cerul a fost si mai intunecat decat noaptea care tocmai trecuse, ba chiar a plouat consistent, dar deja nu mai era relevant pentru ca stelele care ma interesau nu mai erau acum pe cer, ci pe scena festivalului ARTmania din Piata Mare a Sibiului.
Pentru mine (noi) ARTmania 2015 s-a redus la Anathema, trupa fratilor Cavanagh (Daniel, Vincent si Jamie), trupa pe care desi am vazut-o de atatea ori, mereu ma va surprinde si ma va relaxa profund in aparitiile sale live prin puternicul impact emotional pe care-l degaja.
Alte fotografii din anii trecuti ale trupei Anathema pot fi vazute pe celalalt site al meu Rock 4 You (acum aflat in hiatus), sau accesand link-urile directe: Anathema 2013, Anathema 2012 si Anathema 2010. Enjoy! PS: daca cineva nu a descoperit pana acum Anathema, poate incerca printr-un simplu click aici, dupa care restul vine de la sine.
Bun... sa revenim :) Urmeaza o zi intreaga pe care o avem la dispozitie in incercarea de a atinge culmile inalte ale Muntilor Fagaras, astfel incalecam Transfagarasanul care deja dupa primele serpentine incepe sa-si ascunda frumusetea sub valatucii grosi de ceata.
Deja in preajma Lacului Balea daca te ridicai pe varfuri te puteai agata de nori.
In aceste conditii era evident ca varfurile situate la altitudini si mai mari aveau sa fie invaluite complet in bezna alba. Increzatori ne continuam drumul ocolind pe partea estica Lacul Vidraru, catre Cabana Calugarita.
Incepandu-ne apoi ascensiunea catre golul alpin pana in preajma Varfului Marginea (1797m), unde dupa 50 de kilometri de urcare am ajuns inconjurati de nori atat de desi incat vizibilitatea era redusa sub 50 de metri.
In conditiile in care stiam ce ar fi trebuit sa vad daca ar fi fost senin (ma rog... aveam o vaga idee despre peisaj), iar eu nu-mi mai vedeam masina daca ma departam 30 de metri am hotarat sa cobor si sa ma declar inca odata invins de valurile de ceata. Nu pot nega ca nu am fost avertizat despre ceea ce va fi sus inca din preajma Lacului Balea... dar deh, speranta moare ultima... si daca atunci cand voi ajunge sus va iesi soarele si va risipi norii?... n-a iesit nimic :)
Inca... am fost multumit ca la iesire din tunel catre partea nordica a Transfagarasanului s-a inseninat ca prin minune dupa ce toata partea sudica am parcurs-o intr-o bezna absoluta. Asa ca ne-am bucurat sa avem macar o ora de soare in ziua respectiva.
Se apropia noaptea dinaintea plecarii de pe Transfagarasan si ca un navetist (de cate ori am urcat si coborat de la lac, ma pot considera astfel) imi iau autobuzul si-mi spun... "ultima urcare", dar o rostesc... asa intr-un fel... ca pe o mantra :)
Si ajung la lac...
Senin! Nu adia un firicel de vant! Cald!!! In sfarsit...
Mai trag o poza, mai iau o gura de aer, mai caut un punct de statie... in conditiile astea, aveam toata noaptea la dispozitie.
Evident ca la un moment dat observ efectul artistic al cetei ce se revarsa peste creasta muntelui, dar ce-mi pasa mie, ceata era la inaltime, eu pe malul lacului...
Ei... in momentul in care ceata a coborat in preajma apei s-a starnit un vant de nu mai puteam sta efectiv pe picioare. S-a racit brusc, iar valul de ceata urma sa puna stapanire pe luciul apei. Astfel, bucuria mea a durat fix... 40 de minute. Cu emotii am mai tras un cadru de teama sa nu-mi zboare trepiedul din cauza vantului napraznic.
Am luat masina si am pierdut rapid altitudine uitandu-ma cum in urma mea ceata punea stapanire peste varfuri.
Mda! Putea fi mai bine, dar in egala masura putea sa nu fie deloc. Asa ca... e bine macar ca a fost, atat cat a fost... senin :)
In dimineata urmatoare soarele era pe cer de la primele ore, ceea ce anunta ca sus va fi frumos. Dar urmatoarea destinatie deja ne astepta...
__________
Raidul 2245-0 [Din Parang la cota Zero] contine 5 episoade: