Zi cu soare si cu nori. O zi de la mare pana la munte.
Printre gigantii de la Cogealac.
Ajuns la Vadu, totul a devenit gri. Totul, cerul, marea, nisipul, pana si vantul care sufla cu putere, tot gri parea sa fie. A fost o tentativa sa surprind cateva momente, dar am abandonat destul de repede, preferand sa privesc.
Exact in momentul cand ma hotarasem sa ma indrept spre urmatoarea destinatie, in cel mult 5 minute s-a schimbat intregul decor. Cel de Sus parca imi auzise rugile.
Cateva ore de zbenguiala sub soarele care incalzea usor.
Am lasat marea in urma gonind spre apusul din Cheile Dobrogei.
Am preferat sa stau sus. Jos, pe platou, gunoiale menajere erau imprastiate de vant in toate directiile.
Panorama peste Cheile Dobrogei - click pe imagine pentru rezolutia maxima.
Ne-am luat ramas bun de la Dacul Dobrogean, si am fugit spre casa.
Am ajuns cu 4 minute inainte de traversarea ultimului bac spre oras. Oras siderurgic care de atatia ani nu este in stare sa construiasca un pod peste Dunare.