Iesi cu baietii la o tura...
Cum e si firesc, se intampla lucruri interesante...
Baietii stiu, ca la ture, mai faci cate o poza...
La final unii iti dau tarcoale...
Si ii auzi soptind... "Pune si mie pe un DVD pozele astea..."
Bineinteles ca le ofer si un raspuns. Mereu acelasi.
Dar, pentru a evita sa repet acelasi lucru, consider necesara existenta acestui articol, care sa lamureasca schimbul de imagini intre colegi, realizate cu ocazia unei ture off-road, dar in acelasi timp sa aiba tangenta si cu notiunea de fotografie sportiva, sau mai precis off-road.
Cei care pentru a realiza fotografii folosesc o camera DSLR (Digital Single - Lens Reflex) vor intelege mai lejer explicatiile, comparativ cu cei ce utilizeaza o camera compacta PS (Point & Shot), fara a aduce vreo ofensa inteligentei amatorilor de PS, ci pur si simplu asa stau lucrurile in realitate.
Alegerea camerei este direct proportionala cu gradul de confort si lejeritate dorit atunci cand se fotografiaza. De aici si diferenta, intre chinul de a cara in spate un rucsac cu un DSLR, obiective si accesorii care poate ajunge si la 10 kilograme, si o camera PS de 200 de grame, tinuta in buzunarul vestei, fireste excluzand din aceasta alegere factorul material.
Fotografia off-road este fotografie sportiva, de actiune, prin urmare totul este in miscare, atat fotograful cat si subiectul. Momentul maxim al actiunii dureaza cateva secunde si trebuie sa fii in pozitia optima pentru a-l surprinde in splendoarea sa, iar acest fapt necesita miscare, intuitie, reflex, un studiu si o evaluare extrem de rapida a subiectului in miscare si a punctului de tragere. Pentru a realiza optim acest lucru ai nevoie de concentrare si libertate de miscare.
Unghiul de fotografiere se schimba la fiecare cadru, la fiecare pas lateral al fotografului sau la fiecare metru al masinii ce se apropie, astfel umbrele si lumina se distreaza in voie si de multe ori iti da planurile peste cap. Uneori pentru a fi sigur ca vei avea un cadru reusit, la o singura actiune poti ajunge si la 20 de cadre trase, context in care, la o tura off-road de cateva ore intr-o zi se strang peste 500 de cadre, bineinteles acest lucru e influentat si de numarul participantilor si masinilor. Intr-un week-end numarul cadrelor depaseste ordinul miilor.
Frumos ar fi ca misiunea fotografului sa se termine odata cu drumul spre casa, asa cum este pentru toti participantii. Dar nu, nu este asa, pentru ca abia acasa urmeaza partea cea mai importanta, bineinteles daca stii de la bun inceput ca vei aduce acasa ceva care merita atentie.
Personal apreciez, pentru ca in timp mi s-a demonstrat, ca selectia cadrelor este una dintre cele mai dificile si delicate actiuni dupa terminarea sesiunei foto, si care consuma o cantitate considerabila de timp. Astfel in urma selectiei, sutele de cadre trase se reduc la zeci, iar miile la sute cel mult.
Primul set de cadre care ajunge in cosul de gunoi sunt imaginile care la cea mai rapida inspectie lasa de dorit fiind nereusite, atat tehnic, fiind prost incadrate, subexpuse sau supraexpuse major in anumite zone, defocusate sau focusate gresit dar si artistic, sunt fade, compuse banal, nu au dinamism, nu exprima actiunea asa cum stii ca a fost. Acest set are o pondere considerabila raportat la numarul total al cadrelor.
Apoi cadrele care au trecut acest test incep usor sa se apropie de notiunea de fotografie, si intra intr-un nou triaj fin unde fiecare detaliu din compozitie si cromatica conteaza. Acolo unde actiunea se repeta se alege un singur cadru in functie de masina, de participant, cautand intr-un fel sa multumesti toti participantii la actiune.
Fotografii puristi s-ar opri aici, dar nu ma numar printre ei, asa ca dupa definitivarea selectiei cadrelor care vor ajunge pe ecran, se intra in operatiunea de postprocesare unde se fac ajustari de finete a culorilor, expunerii, cotrastului, luminozitatii, saturatiei generale sau pe canale, balansului de alb, se aplica filtre, se corecteaza umbrele acute precum si zonele usor arse s.a.m.d, toate aceste lucruri tinand de perceptia ta artistica asupra imaginii.
Daca fotografiile sunt in acelasi ton si respecta o linie cromatica, se aplica aceleasi ajustari deja stabilite intregului set, dar bineinteles ca pe parcursul unei zile sunt mai multe momente care merita imortalizate, unul in noroi, altul in praf, apoi in padure sau intr-o zona deschisa si stancoasa, unul in arsita amiezii iar altul la apus, iar toate acestea schimba partial sau radical ajustarile ce se impun, in functie de moment.
La fiecare moment care se consuma intens, bineinteles daca sunt acolo, pentru ca asta ar insemna sa fiu tot timpul in fata coloanei de masini, sau mai indicat ar fi sa nu conduc ci doar sa fotografiez, caut sa surprind pe fiecare in parte, pentru ca stiu ca oricine este incantat sa aiba o fotografie reusita, dar nu in ultimul rand pentru ca imi face placere, iar in final acesta este spiritul prieteniei si al aventurii.
Si astfel toate acestea nu fac decat sa suplimenteze timpul necesar definitivarii fotografiilor, multumirea aparand atunci cand se obtine un numar decent si optim de fotografii, care sa exprime aventura in detalii fine, elegante si complete, care sa te determine sa le privesti si dupa multa vreme cu placere, si sa-ti starneasca emotii.
Atunci ai fotografiat!
Acum, care este sensul unui DVD sau al unei arhive de 5 Gb urcata pe transfer, fara sa mai punem in calcul ca inclusiv aceste lucruri necesita timp? La ce ajuta duzinele de cadre care se repeta cand deja ai vazut si te-ai bucurat de esenta a tot ce a insemnat respectiva aventura? Putin si bun!
In final folosesc puterea exemplului pentru cele mentionate anterior:
Se innoptase, coborasem de pe munte si ne indreptam spre casa. Mai aveam destul de mers, dar eram infometati si am oprit pe malul apei sa mancam ceva. Mi-a placut foarte mult atmosfera nocturna dar si locul in sine. L-am rugat pe Dan sa lase masina acolo unde era, iar apoi am scos camera si trepiedul, mi-am cautat pozitia pe doua pietre din rau si m-am pus pe treaba. Baietii s-au asezat la masa si chicoteau intre ei la zece metri de mine.
La un moment dat apare Dan langa mine cu un sandvis "Hai ca-l mananci din mers. Plecam". M-am conformat, am plecat. Mi-ar fi placut sa stam toti la masa, dar daca as fi plecat atunci fara imaginea asta:
...pe care acum cand o privesc, imi amintesc atat de limpede acea zi grozava, mi-ar fi parut rau.
Pentru ca in final, ar trebui sa pastram doar ceea ce avem mai bun si frumos (in noi).
Multumesc pentru intelegere.