A fost o provocare, una la care m-a starnit Sorin si recunosc ca a fost impulsul pe care il asteptam. A fost o provocare din toate punctele de vedere, incepand de la maniera abordata pentru a aduna donatii pana la finalul perioadei de mobilizare si organizare, timp in care niciodata nu am stiut exact unde ma aflu, unde voi ajunge, stiam doar cum imi doresc sa decurga lucrurile, timp in care m-au incercat diferite si stranii stari si pana la actiunea in sine.
Stiind ca singur voi fi depasit de situatie, am ales cativa tineri sa-mi fie alaturi in aceasta actiune si s-a dovedit a fi una dintre cele mai inspirate miscari pe care le-am facut. Nu numai ca au debordat de energie, dar s-au implicat cu mult simt de raspundere reusind fiecare dintre ei sa-si aduca contributia proprie in organizarea evenimentului si implicand oamenii din jurul lor.
Asa a inceput, cu o echipa mica formata din Sorin Atanasiu, Bogdan Lefter, Alex Chivu, Bogdan Jora si cu mine, cu planul de a aborda incepand cu prietenii, colegii, partenerii si colaboratorii, toti acei de la care apreciam ca o sa primesc cel putin o reactie pozitiva.
Am mers in circuit inchis nestiind cum vor evolua lucrurile, fara un plan concret, fara un stoc impus, doar cu speranta, increderea si dorinta de a aduna cat mai mult, bazandu-ma pe tovarasii de aventura din comunitatea off-road, stiind ca pot conta pe ei oricand.
Ne-am bazat exclusiv pe increderea pe care o au cei din jurul nostru in noi, pe sensibilitatea lor, pe reactia lor la povestea asta. Am explicat asa cum m-am priceput mai bine ce am de gand sa fac, fara rabat de la principiile actiunii, astfel reusind sa o scoatem la capat fara sa avem vreo culoare politica, sa avem presa cu noi, dupa noi, sau in vreo alta forma, fara sa mediatizam evenimentul sau sa alegem o locatie mediatizata, fara sa promovam ceva anume, ci pur si simplu doar din dorinta de a face ceva.
Desi planul schitat fata de desfasuratorul real al actiunii a avut mult de suferit, desi aceasta actiune a inceput teribil de timid, intr-un final sortii au tinut cu noi reusind sa adunam 8.000 lei si produse de alte 2.000 lei, iar dupa ce am transformat si banii in produse, am distribuit egal cele 2 tone de produse alimentare si 1 tona de apa in 65 de saci pentru adulti si 20 de saci cu dulciuri pentru copii, echivalentul a 10.000 lei.
Produsele pe care ne-am axat au fost: paine, cozonac, covrigi, sare, halva, margarina, tocana de legume, ciuperci conservate, conserve peste, conserve carnaciori cu fasole, pate porc, mazare, condimente, masline, drojdie, macaroane, sardine in sos tomat, branza topita, parizer pui, fasole, carne vita si porc conservata, cascaval, zacusca, orez, faina, malai, zahar, ulei, otet, snacksuri, sticksuri, diverse prajituri, biscuiti, ciocolata, cereale, cornuri, napolitane, suc, dropsuri.
Pe langa acestea am avut jucarii, imbracaminte si incaltaminte pentru cei 20 de copii, gratie tovarasului meu de aventura Dan Georgescu, care la randul lui a antrenat cunoscutii sai in acest proiect.
Ca sa transportam produsele am avut nevoie de o caravana formata din 7 masini cinstite (1 Nissan Patrol, 1 Jeep Grand Cherokee, 2 Nissan Navara, 1, Mitsubishi L200, 1 Toyota Hilux, 1 Jeep Wrangler Rubicon) careia i s-a alaturat un strasnic echipaj format din 18 oameni (Iulian Georgescu, Razvan Cardon, Viorica Georgescu, Burlea Sorin, Teodor Gheorghe, Daniel Mihai, Alexandru Chivu, Cristi Boczar, Elena Ghiur, Daniel Postolache, Nelu Pricope, Sorin Atanasiu, Liviu Necula, Bogdan Lefter, Bogdan Jora, Dan Georgescu, Cristi Sarbu, Robert Munteanu).
Locatiile alese au fost satul Pribeagu, comuna Rosiori, judetul Braila si partial satul Odaieni, comuna Ciocile, judetul Braila. Ambele erau acoperite de zapada ca multe altele din Braila si Buzau, ulitele si casele limitrofe satelor care au stat in bataia viscolului fiind acoperite complet. Le-am ales pe acestea pentru a separa limpede notiunile "sarac" si "necajit", pentru ca oamenii de aici sunt si saraci si necajiti pana peste cap de zapada care le-a intrat pana in suflete, resemnati si impacati cu ceea ce li se intampla.
Am colindat la pas fiecare ulita a satului Pribeagu, intrand in fiecare casa, discutand cu fiecare familie si oferindu-i un sac cu produse alimentare (30 kg), iar daca acolo se afla vreun copil, negresit primea un sac (10 kg) cu dulciuri apoi jucarii, imbracaminte si incaltaminte.
Apoi am revenit la familia Hagiu, unde iarna avea cu totul si cu totul o alta dimensiune si pret de o ora jumate am reusit sa dezapezim spatele casei pe o adancime de aproximativ 1 metru, plecand apoi in mare graba spre satul Odaieni, dar numai dupa promisiunea domnului primar al comunei Rosiori ca saptamana aceasta va dezapezi complet casa batranilor si dupa un scurt picnic pe zapada printre varfurile crengilor copacilor ce rasareau dintre nameti.
Domnul Soceanu Neculai, primar al comunei Rosiori, judetul Braila.
Acolo, pe zapada din spatele casei familiei Hagiu, ne-am tras sufletul si am luat masa de pranz.
La Odaieni cu sacii ramasi am plecat la pas pe cea mai nordica ulita a satului, unde pentru prima data de cand sunt, sau cel putin de cand imi pot aminti am vazut nameti de zapada atat de mari. Este impropriu sa spun ca am mers pe ulita pentru ca practic te puteai deplasa nestingherit in orice directie fiind prea putine acele obstacole peste care nu ai fi putut pasi.
Este extrem de straniu sa pasesti pe zapada care in unele locuri depaseste coamele caselor deoarece in egala masura ai perceptia ca pasesti pe pamant dar informatia este diametral opusa fata de ceea ce vezi si ceea ce considera creierul tau a fi normal, faptul ca mergi la aceeasi inaltime cu cea a firelor stalpilor de electricitate, ca privesti in jos spre acoperisurile caselor si in loc sa-ti ridici privirea, ca prima reactie este ca te afli pe capacul unui camin de apa dar realizezi ca esti pe partea superioara a cabinei unui tractor si multe asemenea.
Te incearca un sentiment aparte cand te trezesti brusc in fata cu turla unei biserici si realizezi ca esti prin cimitir deasupra mormintelor desi nu se vede vreo cruce.
S-a lasat noaptea, s-a intetit gerul, am dat absolut tot asa cum am dorit si la familiile care aveau cea mai mare nevoie, iar apoi ne-am pregatit pentru drumul spre casa.
Pe canalul 16 era liniste....
Multumesc din suflet tuturor celor care au contribuit cu diferite donatii indiferent de forma si marimea acestora. Practic fara dumneavoastra, fara oameni sensibili, acest lucru nu ar fi fost posibil, sau cel putin ar fi fost clar diferit fata de forma in care se prezinta acum. Va multumesc in numele oamenilor din Pribeagu si din Odaieni care s-au bucurat sincer de cele primite ca efect al bunavointei dumneavoastra.
Multumesc intregii echipe care mi s-a alaturat in acest scop, le multumesc pentru elanul si implicarea lor, pentru spiritul de echipa dovedit si pentru sensibilitatea de care au dat dovada in acele momente. Toata stima si admiratia mea pentru Alexandru Chivu, Daniel Postolache, Cristi Sarbu, care odata ajunsi la fata locului s-au transformat in energie vie. Toti ati fost minunati, dar ei m-au fascinat. Imi pare rau ca starea mea de sanatate nu mi-a permis sa fiu asa cum mi-as fi dorit, dar sincer va marturisesc ca energia din jur degajata de voi a fost cea care m-a tinut in picioare. Asa a fost sa fie, poate trebuie sa mai incercam inca odata, sa reusesc sa documentez foto evenimentul asa cum mi-ar fi placut, acum ramanandu-mi sa-i multumesc sotiei mele pentru cadrele sensibile surprinse si nu numai.
Noi, acolo in Pribeagu si in Odaieni, nu am rezolvat nimic, am aprins doar o scanteie, o scanteie care a aprins o umbra de lumina in sufletelor lor, facandu-i poate sa nu-si piarda speranta, dar traim in Romania, tara tuturor posibilitatilor unde de la o scanteie poate izbucni un incendiu, astfel noua, oamenilor zapezii, nu ne ramane decat sa speram ca intr-o zi acelor oameni le va fi macar putin mai bine.
...
