Poze nu am. Adica, am... doar una singura... o sa o atasez mai tarziu. Cred ca este pentru prima data cand ma apuc sa scriu o povestioara aici, si nu am poze. Evident, exista si un motiv pentru acest fapt... voi explica mai tarziu. Asa... in urma cu ceva vreme, ma conversez telefonic cu Vali (Doctoru') si printre alte palavre vine si intrebarea surpriza: "Ce zici de GTC?"
Pai ce sa-i raspund omului! Trebuia sa recunosc ca desi nu ma atrag competitiile, ma atragea formatul propus de GTC pentru anul acesta, ba chiar reprezenta o provocare. Sa ai o zi intreaga la dispozitie pe care sa ti-o configurezi precum doresti pentru a parcurge intregul traseu, poate starni si transforma imaginatia intr-o provocare. Apoi, daca reuseam sa contopesc acest aspect cu un set de fotografii care sa treaca prin toate starile si emotiile echipajului pe tot parcursul competitiei, ar fi fost de-a dreptul fantastic pentru mine... si inedit in acelasi timp. Cam asta a fost maniera in care ne-am aliniat lucrurile inaintea concursului. Pana la concurs ne-am si intalnit cu o alta ocazie, dar in cele cateva ore petrecute impreuna, nu cred ca am alocat 1% din timp sa discutam despre viitoarea competitie. Cel mult am schimbat cateva vorbe despre starea tehnica a masinii.
Evident, Vali si-a exprimat dorinta de a conduce, fapt fata de care nu am avut nicio problema. Cine nu si-ar dori? Cine n-ar vrea sa conduca? Evident, si eu. Dar corect era sa fiu realist si sa constientizez ca Vali se afla la scurt timp dupa saptamani bune petrecute in padure pentru setarea traseelor de la Standard pentru Etapa Dacii Liberi, situatie care-l recomanda pentru pozitia de pilot, avand antrenamentele proaspat facute. Astfel, avand toti parametri stabiliti, ne-am intalnit direct la Buzau, mai exact in Sarata Monteoru, statiune ce avea sa fie timp de trei zile gazda evenimentului GTC Trophy - Buzau 2015 - "Ziua cea mai lunga", eveniment organizat de GTC Motorsport Off-road Team.
Eveniment ce urma sa introduca un format inedit pentru competitiile off-road, mai exact un interval orar de 24 de ore pe care il aveai la dispozitie sa parcurgi toate sectiunile traseului (4 la numar) care totalizau peste 200 de kilometri (pentru clasa Standard). Partea frumoasa si interesanta a fost ca la finalul fiecarei sectiuni ti se oprea cronometrul avand la dispozitie cat timp doreai pentru masa, alimentarea si/sau repararea masinii sau odihna. Bineinteles ca exista si posibilitatea sa alegi inceperea urmatoarei sectiuni fara niciun fel de pauza. In aceste conditii, echipajul avea la dispozitie nenumarate posibilitati pentru dezvoltarea celei mai bune strategii care sa-i ajute sa obtina rezultatele dorite.
Bun, Vineri la ora 14:00 se da startul competitiei concomitent pentru clasele Open (Dificil) si Standard (Mediu), inchiderea startului facand-o clasa Hobby (Usor). Din cele 27 de echipaje care au luat startul la Standard, noi am intrat in concurs la ora 14:39 in jurul pozitiei 20 (sub 20 cred, dar nu mai stiu exact ordinea), concurentii plecand la intervale de cateva minute, unii in raport cu altii.
In prima sectiune, cea mai lunga, putin peste 100 de kilometri, s-a navigat exclusiv pe roadbook, mai exact acea brosura (carticica) plina de pozitii, de reprezentari grafice, de distante si observatii pe care eu personal o tineam pentru prima data in mana. Evident, am primit-o fix in momentul startului, neavand cum sa-mi satisfac anterior curiozitatea de a o rasfoi pentru a ma familiariza cu maniera de navigare. Pus in fata acestei noutati, am fost nevoit sa ma adaptez si sa interpretez totul din mers, iar daca la inceput l-am zapacit efectiv pe Vali transmitandu-i pozitiile folosind toate exprimarile care-mi veneau de-a valma in minte, spre final m-am indreptat spre un limbaj liniar si o exprimare concisa. Din punctul meu de vedere, roadbook-ul a fost impecabil. Singurele pozitii unde aveam incertitudini mari aveau inscrise la rubrica Observatii coordonatele locului care iti rapeau 10 secunde sa le introduci, dar nu ratai urmatoarea pozitie ceea ce ar fi atras mult mai mult timp pierdut.
In aceasta sectiune am avut mai multe pozitii ratate, dintre care doua ratari notabile si una majora. Sa nu mai vorbesc de faptul ca la inceput pentru mine nu exista coloana "Observatii" din roadbook, acolo unde erau inscrise mici note, dar atat de importante. Mi-am dat seama de acest aspect abia cand ceilalti concurenti mergeau ca la o plimbarica de toamna, iar noi ii fugaream ca niste nebuni din spate, intrebandu-ne "ce e in neregula cu baietii astia". Gresit, noi eram in neregula pentru ca la rubrica Observatii aveam "Limitare 20 km/h", context in care am primit o penalizare de 60 de puncte. Usturator!
Tot in cadrul acestei sectiuni (mai spre final) am constientizat pozitia noastra raportata la ceilalti concurenti, moment in care din ecuatia noastra a disparut complet notiunea de relaxare, cheful de facut poze si oricare alte chefuri, focusand maxim fiecare in directia lui, Vali pe traseu, eu pe roadbook. Cu toate astea, a fost suficienta o singura secunda ca euforia sa invinga concentrarea, sa inregistram cea mai mare ratare a acestei sectiuni, iesind aproape 2 kilometri din traseu. Am revenit ca un fulger in pozitia ratata, dar timpul pretios deja se scursese. Apreciez ca suma ratarilor acestei sectiuni a depasit lejer o ora, poate 1 ora si 15 minute. Oricum, navigatia pe roadbook a fost o experienta cel putin interesanta, iar mai important e faptul ca mi-am constientizat greselile dar si modul de a le evita.
Singura fotografie pe care o am, tot in aceasta sectiune a fost facuta. Una, adevarat, dar suficient cat sa ma faca sa-mi amintesc intreaga zi in cele mai mici detalii.
Mai lejer a fost sa apas din cand in cand butonul GoPro-ului... tot in cadrul primei sectiuni, pentru ca asa cum spuneam spre final am pus totul in rucsac, toata atentia si concentrarea fiind acordata traseului. Iar, GoPro-ul si-a facut treaba...
Odata cu lasarea serii am incheiat prima sectiune in 04:49 ore, profitand de stop timpul acordat sa gustam cele mai bune sarmale si coaste de porc la Ferma Dacilor, ulterior sa intepenim putin esapamentul dislocat al lui Gogu. Eram amandoi in forma si verva maxima, ne-am bucurat de cate o bere rece fara alcool si am luat startul in cea de-a doua sectiune. Cand am reintrat in traseu, noaptea isi intrase in drepturi depline, iar roadbook-ul fusese inlocuit de track-ul de pe display-ul telefonului.
M-am asezat confortabil in scaunul din dreapta rostind "let's run like hell", ceea ce evident Vali stie sa faca cel mai bine. Zambeam in sinea mea, ma simteam bine, pe track eram in elementul meu fiind mai mult decat familiarizat cu un astfel de sistem de navigatie. Am folosit ca suport topografic hartile de la Google, mai exact Google Hybrid, o mixtura intre ortofotoplan si elemente topografice vectorizate si aplicate imaginii, am setat nivelul zoom-ului la maximul posibilitatii identificarii elementelor din imaginea de pe display-ul telefonului... si ne-am pierdut in noapte. Au fost doua mici ezitari, dar total nesemnificative, astfel incat nici nu am simtit cand am incheiat cea de-a doua etapa ce-si avea finish-ul in Sarata Monteoru, dupa doar 01:29 ore de mers. Adrenalina si exaltarea ne spunea sa continuam sectiunile 3 si 4, dar ratiunea ne contrazicea spunandu-ne sa facem asta dis de dimineata dupa cateva ore de somn. Am mers sa ne odihnim cateva ore, fara sa argumentez, consider ca a fost o decizie corecta si inteleapta.
Este total eronat sa se considere ca navigatia urmarind un track intr-un concurs este realizabila doar de un singur om, doar de pilot concomitent cu pilotajul. Nu afirm ca nu se poate, sigur ca se poate, dar rezultatul in mod clar va fi unul diferit, evident mai slab. Nu intentionez sa starnesc vreo polemica pe tema asta, doar ca am auzit cateva voci facand diferite afirmatii. Nici nu argumentez afirmatia mea anterioara, pentru ca la un moment dat fiecare se va convinge pe cont propriu cum stau lucrurile in realitate.
Dupa cateva ore de somn am intrat in forta in ultimele doua sectiuni ale concursului si din pacate la fel de brusc ne-am oprit dupa cateva sute de metri de la intrarea in padure datorita unei dejantari. Dupa cateva tentative esuate am reusit sa explodam anvelopa cu vapori de benzina si sa o fixam din nou pe janta, dar lucrul asta ne-a rapit cel putin 30 de minute, timp in care vedeam toti ceilalti concurenti cum trec pe langa noi. Ca or fi fost 30 de minute sau 40 sau mai putin, nici nu mai stiu, oricum pentru mine se dilatase atat de mult timpul incat aveam senzatia ca au trecut ore de cand stateam pe loc. A fost frustrant, dar ne-am adunat si ne-am pus in miscare. Am mers intr-un ritm ametitor, Vali conducand exemplar. Cu toate astea am redus la fiecare sant transversal din drum, pentru ca aveam nevoie de masina pana la capat. In apropierea finalului celei de-a 3-a sectiune i-am ajuns pe toti cei ce ne depasisera, cumuland 02:02 ore (dejantare inclusa). In stop timpul dintre sectiunile 3 si 4 nu am stat nici macar 10 minute, intrand in ultima sectiune a competitiei pe care am parcurs-o ca intr-un vis in doar 01:16 ore.
Si... Finish. Se incheiasera cei peste 220 de kilometri. Alergasem in total 10:38 ore din care ratasem aproximativ 01:30 ore... repet, notiunea asupra timpului isi pierde precizia in acele momente - cand stai se dilata parand o vesnicie, cand mergi, se comprima. Plus cele 60 de puncte de penalizare pentru depasirea limitei de viteza despre care aveam sa aflam la afisarea rezultatelor.
La scurt timp dupa inchiderea traseului a urmat trialul unde ne-am descurcat onorabil cu un timp de 00:03:21, dar departe de concurentii de pe Dacia Duster sau Suzuki Jimny care l-au parcurs si cu 30 de secunde mai rapid. Nici nu ne facusem iluzii, context in care cuvantul "onorabil" e bine ales pentru Nissan Patrol-ul nostru.
Iata-ne:
Iar rezultatele au spus ca am acumulat un total general de 652,75 puncte, ceea ce ne clasa pe Locul II la o distanta de doar... 62 de puncte de Locul I (ei totalizand 590,58). Si cate puncte de penalizare primisem pentru viteza? - 60 de puncte?! Aha... :))
Noi sa fim sanatosi si toti cei ce au participat... si toata lumea :) Felicitari tuturor participantilor, premiantilor si nu in ultimul rand organizatorilor GTC Motorsport Off-road Team pentru ideea extraordinara si un eveniment pe cinste, unde echipajul 70 (eu si Doctoru') de la Standard (si cred ca si tot restul lumii) s-a simtit foarte bine.
Inca o precizare. Vali a mai fost pe la cateva competitii, la mine a fost pentru prima data si tot pentru prima data puneam mana pe un roadbook, dar mai interesant decat atat... desi ne cunoasteam de ani buni, noi nu am mers niciodata amandoi in aceeasi masina (fie a mea, fie a lui, fie unul la volan si celalalt in dreapta sau invers), nici macar 100 de metri. In aceste conditii, in masina a fost o atmosfera extraordinara, am glumit, am ras, ne-am distrat, am comunicat continuu, am fost calmi, am fost focusati... impreuna... pana la capat. Am apreciat hotararea, determinarea, calmul si flerul lui Vali pe intreg parcursul competitiei... Bravo Man! A fost o experienta interesanta!