Am plecat cu noaptea-n cap si dupa aproape 12 ore de condus, cale de 600 km, prin toate stihiile vremii de iarna, am ajuns la capatul zilei, cand soarele se-ntuneca, in Fundatura Ponorului (Parcul Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina, judetul Hunedoara), un loc ferit de Dumnezeu din inima Transilvaniei.
Pe ultimele crampeie de lumina ale zilei am inceput urcarea prin stratul gros, inghetat, virgin si ostil de zapada si dupa multe, multe, multe turatii la roata am ajuns la destinatie, dupa principiul... acolo unde trece un Patrol, in urma sa ramane-un drum.
Abia la finalul urcarii, inainte de intrarea in Fundatura, am dat de urme de TAF.
Nu am riscat sa coboram cat mai adanc in inima fundaturii, ca mai apoi zapada inghetata sa ridice probleme la urcare, cu atat mai mult cu cat, in zonele joase punctele de anocorare, in cazul necesitatii unei recuperari, lipseau cu desavarsire. In alta ordine de idei, scopul nostru era tangential off-road-ului.
Astfel am hotarat amplasarea tabarei intr-o zona de siguranta, parasind definitiv, pentru urmatoarele 3 nopti si 3 zile, confortul oferit de aerotermele masinilor, azvarlindu-ne in toiul iernii, unde cu repeziciune ne-am mobilizat la instalarea hotelului de mii de stele ce avea sa ne tina adapost, metaforic vorbind.
Oboseala de peste zi si gerul noptii ne-au convins sa intram relativ devreme la recuperare avand in vedere ca dimineata urmatoare avea sa inceapa devreme si cu ceva flotari de incalzire.
Am pasit spre Poarta Raiului, in casa Soarelui...
Cu, coada ochiului zarim Fundatura...
Si o luam la galop, cufundandu-ne in frumusetea locului.
Pentru unii setea de frumos a fost atat de intensa incat... au gustat-o, la propriu :)
Pentru ca intr-un final sa nu mai suporte chinul frumosului si sa se identifice cu el...
Sau probabil Aurelian a vrut sa curete putin lentila obiectivului? Normal ca s-a curatat, luna s-a facut, mai luna decat luna :)
Lunca Ponorului acoperita acum cu gheata, era oglinda cerului.
Click pe imagine pentru rezolutia maxima...
Soarele dadea sa fuga dupa deal, cand ne-am oprit tintuiti de farmecul naturii si relaxarea adunata de peste zi.
Alaturi de cateva curioase.
Unele mai indraznete ca altele.
Odata cu lasarea serii am deschis poarta gradinii infinite...
A hotelului miilor de stele...
Asa cum era de asteptat dupa o zi friguroasa, ne-am adunat imprejurul focului la sfatul batranilor.
Si mai spuneam cate un banc...
Si mai rotisam cate un carnat...
Si iar mai spuneam cate un banc...
In timp ce Cosmin avea permanenta grija sa ne fie cald si bine... bineinteles ca era cald, ca doar nu era frig! Normal ca era frig!
Si urmatoarea zi... am luat-o de la capat.
Parca mai veseli si mai sprinteni. Abia ce ne integrasem in decor dupa un somn sanatos la -11 grade sub cerul liber.
Si iarasi am hoinarit fara vreo tinta de-a lungul si de-a latul Luncii Ponorului.
Pana cand ne-am umplut sufletele de bucurie, culoare si liniste.
Contempland apoi magia noptilor de iarna din Fundatura, pierzandu-ne-n visare si uitare.
Definitiv...
Cu multumiri intregii echipe, cu multumiri lui Mircea Bezergheanu pentru initiativa, cu multumiri tuturor pentru spiritul de echipa, prietenie, voie buna si companie.