Odata instalat in Durau, pret de doua zile nu m-am miscat din loc. Nici macar un pas. Cat a fost ziua de lunga, pana se innopta si nu mai puteam vedea nimic, am stat si am privit muntele. O stare de relaxare absoluta.
Altii mai mici si mai energici au gasit modalitati de a utiliza toate acareturile pe care le aveam in dotare.
Dupa care ne-am trezit la viata.
Am plecat pe DJ155F, drum partial de creasta intre Durau si Bicaz, drum pe care il recomand numai daca este absolut necesar, sau daca masina suporta, in ciuda pitorescului si a peisajelor deosebite. Gropile celor aproape 30 de kilometri te vor invinge in final, cel putin psihic.
Panorama peste Lacul Izvorul Muntelui (Bicaz) este enorma - click pe imagine pentru rezolutia maxima.
La inceputul coborarii catre localitatea Izvorul Muntelui, aproximativ 500 de metri in inima padurii se afla un loc ce nu trebuie ocolit daca esti pe acest drum, Schitul Cerebuc.
In urmatoarele zile a aparut si prietenul Dan in ecuatie, si am inceput sa ne dezmortim mai bine prin imprejurimile ce ne erau la indemana.
Prin rauri de... ciocolata :).
Acolo unde nu era posibil off-roadul, am luat bocancii si potecile muntilor in picioare pana sus la Cascada Duruitoarea.
Am mutat tabara la Lacu Rosu, iar indrumarile lui Romeo (Dacul din Piatra Neamt) ne-au purtat pasii spre cateva zone de vis.
Si am inceput urcarea catre Poienile Albe.
Trecand prin Poarta Muntelui Rotund.
Sub privirile curioase ale unei blonde superbe.
Cateva coji de colac secuiesc au fost suficiente pentru a mitui gardianul poienilor.
Si apoi... Poienile Albe.
Un loc idilic. Stateam intins pe iarba si imi imaginam cum este aici in noptile cu luna plina.
Panorama Poienilor Albe - click pe imagine pentru rezolutia maxima.
Este primul traseu off-road pe care l-am parcurs dupa o poveste. Fara GPS, fara track, fara busola, fara calauza, dar cel mai important fara sa ne abatem un fir de iarba de la traseu. Doar o poveste trimisa de Romeo in 3 SMS-uri. O poveste frumos spusa, din care imi permit sa citez cateva pasaje: "...in stanga ai un perete de munte, un masiv, care se cheama Muntele Rotund. Mergeti cam 500 m si veti vedea poarta in dreapta. Treceti de ea si mergeti spre un refugiu..." sau "...acolo, dupa ce treceti de un fel de lac secat, mergeti spre stanga usor, intre doua palcuri de padure, spre creasta..."
Mai exact, aici:
Creasta de pe care se zarea in toata splendoarea ei, Piatra Singuratica.
Am inceput sa coboram cu gandul si dorinta de a ne intoarce in tabara pe traseul Trei Fantani, pe care Romeo il descrisese "ceva mai dificil, dar nimic grav sau expus". In general, in cazul lui Romeo aceasta descriere este asociata unui numar mai mic de masini care ies (nesifonate) din padure, decat cele care intra :), mai tot timpul se intampla asta cand eram prin preajma.
Din pacate a trebuit sa abandonam coborarea pe traseul Trei Fantani din momentul in care crucea cardanica a planetarei stangi a Jeep-ului lui Dan a suferit o entorsa severa, iar riscul unei fracturi ar fi fost iminent daca am fi insistat.
Asadar am ales cel mai lejer traseu catre tabara.
Nu fi trist Dane, "It's a Jeep thing... I understand!". Glumesc, evident :).
O noapte albastra si rece cu luna plina. Ma gandeam "oare cum o fi sus in poiana!?"
In urmatoarea zi am mers pe trasee lejere, care nu necesitau tractiune 4x4, in schimb obiectivele atinse au fost fabuloase.
Cascada ascunsa de la marginea de sud a satului Bicajel, foarte agresiva si salbatica. Coborarea la cascada este verticala si necesita atentie deosebita, de preferat sa se faca pe uscat.
Apoi izvorul Bicajelului, undeva spre vest la capatul de sud a localitatii Trei Fantani.
Un raid de cateva zile, lejer si relaxant, cu trasee usoare, potrivite pentru iesirile de tip family.
Cu multumiri lui Dan pentru companie si lui Romeo pentru detaliile despre traseu.