Prima iesire mai serioasa a Patrolului. Imediat dupa achizitie. Botezul.
Punctul geodezic Holmu (ordinul I) este situat in sudul judetului Botosani, destul de aproape de granita cu judetul Iasi, undeva la 8 km in sud-vestul orasului Flamanzi, un pic mai la nord de manastirea Bals, in mijlocul naturii, in mijlocul padurii pe un teren care cel putin in conditii de iarna ridica probleme deosebite in privinta accesului auto.
Bineinteles ca era situatia pe care o asteptam. Era necunoscutul, neprevazutul. Trebuia sa vad ce poate Patrol-ul. Ma saturasem de citit povesti, de ascultat nazbatii de pe la unii si altii. Era oportunitatea clara sa vad pe propria mea piele si pe puntile masinii. Si...bineinteles ca nu am ratat-o, mai ales ca aveam un scop, ma deplasam spre acel punct in interes de servici.
M-am simtit mult mai confortabil si increzator in mine sa plec la drum pentru a realiza ceva. Imi puneam si problema lucrurilor rele care s-ar fi putut intampla, fapt extrem de neplacut la prima iesire. Faptul ca exista o motivatie m-ar fi ajutat sa trec mai usor peste un eveniment neplacut.
In fine...n-a fost cazul.
Despre ce este vorba...
Trebuia sa ies prin vestul satului Radeni...ma rog...dupa singurul nostru mijloc de orientare...extrase de harti (enorm spus harti, printscreen-uri e suficient) de pe Google Earth...sa mergem pe un platou, apoi sa intram in padure, o traversam, iesim intr-un luminis, apoi intram in alta padure, alt luminis si ajungem la punct. Aaa...mai era si busola masinii.
Fac aici o paranteza, sa precizez ca am incercat sa ajungem la punct cu o zi inainte dar am iesit din Radeni destul de tarziu 15.30-16.00 iar afara incepea sa se intunece, pe langa faptul ca era o ceata ingrozitor de deasa. Desi am avut calauza, pe nea Gheorghe din Radeni, care stia drumul bine, am luat decizia inteleapta de a ne intoarce si de a continua a doua zi pe lumina si in speranta ca se va risipi ceata.
Am ajuns tarziu in Radeni, deoarece prima tentativa a fost prin vestul satului Vladeni-Deal, unde in plin camp si dealuri ne-am intalnit cu un vanator, care ne-a sugerat sa lasam masina pe dreapta si sa continuam urmatorii cca. 3 km fie la picior, fie cu elicopterul, spunandu-ne ca pana aici am mers pe autostrada.
Nu drumul pe care il vedeam in fata ma speria, ci lipsa anvelopelor de noroi, cele de iarna de pe masina erau deja solicitate la maxim. Astfel, dupa indicatiile vanatorului, am plecat spre Radeni, cautand un drum mai bun, dupa ce in prealabil cum am intrat in sat am rezolvat si pana. Taiasem deja irecuperabil un cauciuc de pe spate. Am rezolvat problema si am continuat. Ma relaxasem putin ca il aveam pe nea Gheorghe langa noi, dar totusi am hotarat sa revenim urmatoarea zi...
Bun...
...acum a doua zi...lumina multa, ceata si mai multa, la ora 10.30 eram la marginea satului Radeni in fata portii lui nea Gheorghe. Baietii fluturand ciornele tiparite de pe Google: "Nu ne trebuie calauza, stim drumul, sa mergem". Ok atunci, sa mergem...
Prima provocare a fost o panta destul de mare si lunga de cca. 50m, apoi putin drept si alta de cca. 10m pe care acum dimineata am urcat-o cu usurinta fiind terenul inghetat si beneficiind de urmele mele facute deja cu o seara inainte. Si in ziua care tocmai trecuse am urcat-o, dar nu asa usor ca acum dimineata. Fiind sfarsitul zilei, noroiul era moale si pana nu am culpat 4x4 greu si am blocat diferentialul spate nici ca am reusit, dar important este ca am reusit.
Apoi am iesit si intr-un fel de luminis, de fapt am iesit la marginea padurii, am mers pe langa ea, dupa care am intrat din nou in padure. Teoretic...eram dupa traseul hartii.
De data asta drumul nu a mai fost deloc prietenos. Era plin de gheata, urme adanci de TAF-uri si parea ca nu se mai termina, ca nu duce nicaieri. Patrolul isi facea datoria cu stoicism, chiar cu amaratele de anvelope de iarna, adica 3 din ele, ca una era mixta, rezerva.
Situatia era clara...ne ratacisem.
Hartile din Google erau acum bune de sters la fund, daca te apuca cumva vreo nevoie prin padure. Insa ca sa nu facem cale intoarsa am hotarat sa continuam in speranta ca reteaua electrica (destul de serioasa, cu stalpi de beton) pe care o gasisem avea sa se opreasca undeva, sa alimenteze ceva. Mergand dupa retea, dupa o buna bucata de drum, zarim in ceata groasa silueta unei constructii.
S-a ridicat moralul la 110% si direct in poarta m-am oprit.
Era Manastirea Bals, cea din sudul punctului Holm. Ma rog...asa s-au convins si baietii ca eram unde nu trebuia. Multumesc inca odata lui Daniel, un ingrijitor al manastirii, pentru amabilitatea si disponibilitatea de a ne calauzi pana la punct. Omul a vazut ca explicatiile lui si degetul aratator indreptat spre ceata si directia drumului care ar fi trebuit urmat ne adanceau ridurile si mai tare.
Cu, calauza Daniel la bord, plecam din nou increzatori la drum.
O chestie interesanta care s-a intamplat pana am iesit la drumul bun indicat de Daniel a fost ca m-am trezit in fata cu o panta scurta de vreo 20m dar foarte nervoasa, iar masina era pe 4x4 usor. Am apucat sa-i dau a doua, s-apoi gaz sa ajung pana sus. Am ajuns sus, dar acolo s-a si oprit, doar cu 2 roti pe partea plana, cele din fata.
Am calcat frana, moment in care masina a inceput sa alunece usor la vale, am tras si frana de mana, iar masina aluneca in continuare la vale. Apoi a inceput sa se intoarca pe drum dupa bunul ei plac, pana cand dupa vreo 5-7 m de astfel de coborare s-a oprit de-a curmezisul cu fundul in malul de pamant care flanca laterala stanga a drumului si cu botul spre rapa.
- Pffuuuu!!!
- Toata lumea jos din masina. Usooor, fara sa va leganati. Departati-va la 5 metri de masina...
- Plecati ma de langa masina...Nu auziti!???
- Unde pana mea sa plec...ai rabdare...de ce vrei sa ma tin!?...e numai gheata pe jos...
- Aha...
Atunci...4x4 greu, blocam diferentialul, dam un pic cu spatele sa prindem ceva pamant macar sub o roata...si da-i nervos la deal. Am reusit. In deal nu stiam de s-a oprit instantaneu cand am luat piciorul de pe acceleratie. Urcasem cu frana de mana trasa.
Hai...imbarcarea...sa mergem mai departe.
Destinatie finala. Punctul Holmu. Misiune indeplinita. Varful Holmu cucerit.
GPS-ul pe punct. RTK Fixed.
Toata lumea la ceai si cafea. Se vedeau si zambete pe figurile lor.
Am plecat.
Ne-a ghidat Daniel o buna bucata de drum inapoi, apoi el a plecat pe jos la manastire si ne-a indrumat sa tinem drumul drept prin padure, sa mergem numai pe coasta ca vom iesi pe unde am intrat. Sigur ca da. Asa am facut...numai ca am iesit in vestul satului Poiana (jud. Iasi), nicidecum Radesti pe unde intrasem.
Intr-adevar baieti...toate drumurile duc undeva...din fericire asta nou si necunoscut...s-a oprit in sat.
Deja echipa se mai destresase un pic, iar in boxe zdranganea zgomotos chitara lui Vali Sterian cantand Amintiri cu haiduci.
Seara, ajunsi in tabara, ne-am haiducit si noi putin :).
