Cum era de asteptat dimineata celei de-a patra zi a venit cu un iz de omleta cu sunca marca inregistrata Cos... si cum omleta a fost pe indestulate, nici naiba nu si-a mai amintit de restul de fasole cu carnati vanatoresti de mistret facuta cu multa truda noaptea trecuta, situatie in care intotdeauna se gaseste cineva care sa speculeze... dar si cineva care sa prinda hotul.
Dupa ce ne-am amuzat copios pe seama caprei care nu a lasat nici urma de fasole in tigaie am plecat la drum pe nesfarsitele fagase forestiere, urmand traseul Piscul Turistilor, catre Casa Vanatorului (945m), cu destinatia Cimitirul Eroilor Tabla Butii.
Dupa o urcare spectaculoasa ajungem sus pe creasta de unde se zarea maruntul cimitir. Fiind devreme ne-am permis un ragaz prelungit atat in incinta cimitirului cat si prin imprejurimi.
Am parasit Cimitirul Eroilor Tabla Butii indreptandu-ne care urmatorul punct din itinerar programat pe ziua in curs, dupa ce ne-am informat la o stana care drum ar fi indicat sa-l apucam, cu atat mai mult cu cat indicatoarele lipseau cu desavarsire. Intr-un final am luat-o pe un drum, care nu pot sa-l numesc gresit, pentru ca pana la urma s-a oprit undeva, a dus intr-un loc, la o alta stana, dar cu siguranta nu era cel indicat de primii ciobani.
Click pe imagine pentru rezolutia maxima...
Click pe imagine pentru rezolutia maxima...
Judecand la rece, practic acest drum, care la un moment dat a disparut complet, continuand traseul pe fundul unei ravene, a fost spectacolul desavarsit al intregii expeditii. Am traversat o padure, care... doar in povesti o intalnesti descrisa... oarecum asemanatoare in salbaticie si misticism cu Padurea Letea, dar asezata la peste 1300 de metri altitudine, cu o alta consistenta, cu alta atitudine.
Era mai mult decat evident ca acel segment de drum care inca mai avea pe ici colo cateva pietre acoperite cu muschi nu vazuse urme de TAF in viata lui. O padure naturala unde fiecare lucru era la locul lui, exact acolo unde l-a lasat natura.
Un spectacol.
O padure care pe cat de frumoasa era la privit, pe atat de ostila si inselatoare era la strabatut. Drumul mocirlos si noroios, flancat uneori pe partea stanga de o diferenta de nivel de cel putin de 30 de metri, neintrerupta de nici macar un singur copacel care sa-ti mai incetineasca caderea, ne-a dat o supradoza de adrenalina care sa ne tina pana la iarna.
Categoric ca nu am mai reusit sa ajungem la obiectivul propus, mai mult decat atat, aveam sa constatam ca eram chair departe de el, gratie padurii sapnzuratilor si ciudatilor care ne-a consumat intreaga zi pentru cativa kilometri.
M-am concentrat mai mult pe condus, chiar facand in ciuda palincii, context in care m-am lipsit de fotografie, doar Viorica a reusit sa filmeze cate ceva... si destul de greu convinsa.Este suficient doar un minut jumate de film sa se vada clar ca teama era una dintre cele mai intense senzatii. Cel putin in acele momente. Este vizibil ca tremurul atat de energic al mainii aproape ca a anulat stabilizatorul de imagine de inalta performanta al camerei video.
Intentia mea era sa urc roata dreapta fata pe o zona cat mai uscata si cat mai ridicata sa pot beneficia de aderenta macar pe o singura roata, in ciuda alunecarii spatelui in prapastie la fiecare apasare a pedalei de acceleratie. Nu era absolut nimic care sa ma opreasca. Intr-un final... am reusit.
Acum, ca si atunci imi amintesc acele momente cu multa intensitate... pentru ca asta a fost starea livrata gratuit si constant pe intreg parcursul zilei... intensitate. Sigur ca si in acea seara am avut foc de tabara, dar am preferat sa ma destind lasand aparatul foto in masina si lipindu-mi degetul declansator pe capacul sticlei de palinca...
Expeditia in Muntii Carpati (Bucegi - Ciucas - Siriu) contine 6 episoade: