Atentie: sunt multe imagini, pentru o navigare usoara, aveti rabdare un minut sa se incarce toate fotografiile. Apoi scroll it!
In prima zi, dupa traversarea tarii de la est pana aproape de capatul vestului, obositi de drum, spre seara, ne-am oprit la Sugag (jud. Alba), practic inceputul Transalpinei (de la nord la sud), DN67C, asa cum este el mentionat pe harta rutiera a Romaniei. Pe drum am mai facut scurte opriri pentru a ne dezmorti picioarele.
Ascunsa pe partea dreapta, exact la intrarea in localitate, Pensiunea Ma, a lui nea Marcel ne-a surprins mai mult decat placut. Un loc chiar realxant dupa o zi obositoare. Un arhitect peisagist cu siguranta a avut un cuvant de spus acolo.
Cateva imagini pentru ca este un loc bine de tinut minte, mai ales ca preturile sunt acceptabile.
Dupa somnul mult asteptat, urmeaza cea de-a doua zi care incepe cu o balaceala scurta.
Urmata de momente de relaxare. Program la dispozitia elevului :).
In final plecam. De altfel, incepe practic aventura pentru care plecasem de acasa. Drumul continua spre Oasa cu portiuni combinate de asfalt/macadam. Primul obiectiv intalnit este barajul si lacul de acumulare Tau. Ecoul este grozav. Puteti tipa cat va tin plamanii, oricum nu va aude nimeni, decat piticul ala de jos care va ingana.
Urmatoarea oprire: barajul si lacul de acumulare Oasa. Lacul este vast si impresionant, privita de sus suprafata apei are o culoare albastruie inchis spre negru, asemenea petrolului. In zona se gaseste si manastirea Oasa care se poate vizita.
Dupa barajul Oasa se termina distractia cu asfatul si incepe ceea ce asteptam, drumul forestier. Este un drum usor, lejer, care cred ca nu ar ridica probleme nici unui autoturism indiferent de garda la sol. Avand in vedere ca am rezervat o zi intreaga pentru cca 50 km (Sugag - Obarsia Lotrului) am parcurs traseul fara graba. In acest context ne-am retras pe malul raului pentru o gustare si un moment de relaxare.
Desi trecuse de mult Craciunul, inca am gasit cadouri in brad.
Si un monument al naturii, facut de mana omului.
Bineinteles ca nu am scapat de curiosi.
Continuam drumul spre Obarsia Lotrului cu opriri dese pentru a ne putea bucura in voie de peisaj.
Spre seara ajungem in Obarsia Lotrului. Ne mobilizam rapid pentru a gasi cazare. Prima incercare Pensiunea Bradul, la care am renuntat rapid datorita personalului blazat care ne-a intampinat. A doua incercare in camping la casute. Sub nicio forma. Este intr-adevar ieftin, dar am preferat sa ne lipsim.
Prin urmare se simte nevoia unei improvizatii (de fapt coceam asta in minte de cand am plecat de acasa) si propun echipei sa parcam intr-o poienita pe malul Lotrului si sa dormim in masini. Spre bucuria mea a fost acceptata unanim propunerea.
Aprindem de indata focul de tabara, iar noaptea trece pe nesimtite.
A treia zi a traseului incepe usor confuza, dar reusesc cu greu sa prind pe ultima suta de metri rasaritul (de fapt rasaritul la cea mai inalta cota a zonei).
Preparam rapid micul dejun, tuica si sunca, asa...mai usurel, pentru ca urma cea mai interesanta parte a traseului, cea mai mare altitudine, respectiv 25 km de creasta, Obarsia Lotrului - Ranca.
Mai privim hotarati inca odata indicatorul "Drum inchis" si pornim increzatori.
Nici nu apucam sa ne dezmortim bine si dam nas in nas cu podul in constructie. Ce sa facem, ocolim.
Si chiar nu mi-a parut rau ca n-am putut trece pe pod.
Avand aproximativ 8 ore pentru 25 km oprim destul de des, pentru a ne plimba si a admira peisajul.
Cei mai desi aventurieri intalniti pe Transalpina. Nu simti cand trec pe langa tine, si trec peste aproape orice.
O scurta inspectie a traseului.
Ce sa spun despre drum...scurt in kilometri, lung la parcurs, incitant, palpitant, solicitant, sunt vreo patru zone mici dar dificile de traversat fara posibilitatea de ocolire. Cu o garda la sol rezonabila se poate trece fara incidente. Pot trece cu mai multa rabdare si sedanurile dar cu siguranta in Ranca vor avea nevoie de cateva ciocane pentru a indrepta scutul (in cazul fericit).
Spre exemplu cealalta masina cu, care am mers, Santa Fe-ul s-a lovit usor si fata si spate. Forester-ul a scapat intact. Practic in anumite situatii alegi spatiile cele mai mici dintre stancile peste care trebuie sa treci. In schimb peisajul, altitudinea, vantul, cele 11 grade C, compenseaza, amplifica cu brio placerea de a parcurge acest traseu. Am evitat sa innoptam in Ranca. Statiunea este un amalgam de vile, vile in constructie, santier, utilaje, praf, jandarmi, politie, (cautau copilul pierdut). Desi in plina dezvoltare statiunea nu mi-a placut datorita aglomeratiei urbanistice, lipsei de spatiu si arhitecturii haotice.
Prin urmare am coborat in Baia de Fier, cazandu-ne la o pensiune in apropierea Pesterii Muierilor. Nu intru in detalii pentru ca e potrivita sa innoptezi doar daca te prinde noaptea pe drum in zona. In cea de-a patra zi a itinerariului, ultima de altfel, aveam planificat sa vizitam Pestera Muierilor, dupa care sa parcurgem cei 500 km banali spre casa.
Zis si facut.
Platim biletul gardianului de la intrarea in pestera.
Bagam mersul piticului.
Cu o oarecare tristete pornesc plicitsit spre Ramnicul Valcea in drum spre casa. Nesatul inca de aventura pun mana pe statie si incep sa stresez insistent echipa sa facem stanga spre Curtea de Arges si sa urcam pe Transfagarasan spre Brasov, ca doar ce...avem noi timp sa ajungem acasa. Si uite asa mai i-au o gura de aer de munte pe malul lacului Vidraru.
Un colac secuiesc la Balea Lac.
Si uite asa ne prinde ora ora noua la iesire de pe Transfagarasan la Cartisoara. Bagam rapid 4 km pe scurtatura pe macadam spre Albota, ca de...era tarziu si nu mai avea rost sa plecam spre casa. Aici nu gasim locuri si mai incurcam cateva drumuri de macadam pana iesim in DN Sibiu - Brasov. Haihui spre Brasov cu ochii tintiti in intuneric dupa pensiuni gasim ceva in Fagaras in ne cazam in secunda doi.
In a cincea zi (neinclusa in traseu) lumea era mai relaxata la cafea. Somnul a prins bine. Incep sa-i atat din nou. Ce rost are sa ajung la ora 3 acasa. Nici la birou nu mai fac nimic, nici acasa. Nu-i pacat sa fii la 80 km de cetate si sa nu dai o fuga. Mai era putin si mi-o luam, dar fetele au fost incantate de idee si-am plecat dunga spre nord, cu destinatia Sighisoara. Ne-am propus sa zabovim maxim 2 - 3 ore, timp in care chiar in parcare dau peste cel mai monden obiectiv.
In spatele hotelului se gaseste o terasa unde se mananca foarte bine.Nu ratati ciorba de fasole cu costita in coaja de pita.
Si sub nicio forma nu ratati Distileria lui Teo.
Macar vreo 20 de minute in pivnita la degustat.Domnilor, scump dar bun.
In sfarsit urmeaza si cei 500 km spre casa.La Targul Secuiesc le-am sugerat sa intram pe Ojdula - Lepsa (un drum numai bun de offroad) dar nu mi-a mai raspuns nimeni la statie si am fost depasit in tromba, tinta spre Oituz. Cred ca se auzeau injuraturile si cu geamurile inchise.
Concluzii:
Am vrut neaparat sa fac Transalpina in vara acestui an deoarece se lucreaza intens la largirea si asfaltarea drumului. In acest context recomand intrarea pe Transalpina sa se faca in weekend incepand de sambata dupa-amiaza pana duminica pentru a evita intalnirea cu utilajele. Sunt zone unde trec la limita 2 autoturisme, sau trebuie sa urci un pic cu o parte a masinii pe versant, depinde de punctul unde te intalnesti. Imagineaza-ti o intalnire cu o raba de 16 tone.
Ca se asfalteaza nu este rau, va fi permisibil tuturor, dar va mai avea oare farmecul, linistea dar mai ales frumusetea naturala de acum? Nici nu vreau sa ma gandesc, prefer sa raman cu amintirile de acum. Am vazut cum se dezvolta turismul in zone foste odata virgine.
